Sectia 3 Politie Bucuresti
Se pare ca pana acum nimeni nu si-a exprimat parerea despre Sectia Nr. Fii tu primul, o sa devii legenda.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 a inventat mașina timpului
Pe fondul scandalului provocat de abuzurile comise de magistrații Direcției Naționale Anticorupție (DNA), batjocura și abuzurile de care au parte cetățenii simpli în malaxorul justiției, în integralitaea ei, au intrat într-un con de umbră. În goana mare după rating, publicațiile și jurnaliștii specializați în drept, își îndeasă tot mai adânc microfoanele în gura “vedetelor” de pe treptele DNA, uitând cu desăvârșire de miile de justițiabili de rând, ignorați de Ministerul Public și de instanțele de judecată. Zilele trecute, redacția Avertisment.net a intrat în posesia unui document care dovedește pregătirea precară, nesimțirea și nepăsarea celor care se îngrijesc de aplicarea legii, influențând negativ destinele oamenilor. Recent, pe masa instanțelor Judecătoriei Sector 1 București a ajuns dovada teleportării unui dosar, dispărut pe traseul dintre Secția de Poliție a Sectorului 3 și parchetul de pe lângă judecătoria susmenționată.
Comicul situației pe care o prezentăm în continuare, nu îndulcește nicicum amarul lui Moldoveanu Nicolae, un cetățean purtat de două decenii prin judecătorii și tribunale în căutarea dreptății și a dosarelor pierdute. Dosarul nr. 2315/299/2018 aflat pe rolul instanței Judecatoriei Sectorului 1 București, are ca obiect tergiversarea cercetărilor într-un alt dosar penal, nr. 15191/P/2011 ( referitor la incendiul provocat cu intenție la un imobil din str. Grigore Cobălcescu nr.13, aflat în proprietatea lui Moldoveanu). După ce instanța Judecătoriei Sector 1 a solicitat procurorilor, în mod repetat, dosarul de urmărire penală nr. 15191/P/2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 răspunde cu nonșalanță că nu mai găsește lucrarea. Astfel, dosarul de urmărire penală nr. 15191/P/2011, rătăcit de nu se știe cine pe traseul dintre polițiști și procurori, a ajuns, în cursul lunii trecute, subiectul adreselor și comunicărilor dintre Judecătoria Sectorului 1 și unitatea de parchet aferentă.
De reținut că imobilul din str. Grigore Cobălcescu nr. 13a fost incendiat de două ori în decursul unui an, în 27.07.2011 și în data de 12.01.2013. În ambele cazuri, ISU a constatat și cauza incendiilor : „folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a produce incendiul, foc pus de către persoane rău intenționate” ( procesul verbal ISU nr. 507/29.07.2011). Păgubitul afirmă că incendiile au avut ca scop obținerea imobilului împotriva voinței proprietarului, în spatele acestor evenimente fiind niște grupări infracționale.
Teleportarea dosarului pierdut
La cererile repetate ale Judecătoriei Sector 1, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, de aducere a dosarului de cercetare penală nr. 15191/P/2011, Cozma Alin, prim-procuror, comunică prin adresa înregistrată cu numărul 2315/299/2018din data de 1902 2018, că “ urmare a adresei dvs inregistrata pe rolul unitatii noastre de Parchet cu numarul de mai sus va comunicam ca din verificarile efectuate atat la nivelul compartimentului grefa al institutiei noastre cat si in evidenta operativa a Sectiei 3 Politie rezulta ca dosarul nu a putut fi identificat in materialitatea Iui in acest moment.”
Și dacă tot a constatat pierderea lucrării penale, magistratul afirmă că în urma unui document emis în viitor, ordonanța din 11 decembrie 2018, dosarul a fost trimis către polițiști, undeva, tot în viitor, în data de 18.12.2018 :
“Totodata,din verificarile efectuate rezulta ca dupa emiterea ordonantei din data de
11.12.2018 dosarul a fost trimis la data de 18.12.2018 catre Sectia 3 Politie,insa in evidentele acestei subunitati de politie figureaza a fi inregistrata doar ordonanta mentionata nu si dosarul in materialilatea sa.”
Justițiabilul s-a plâns pe Internet
Cum oengeurile și presa de specialitate se ocupă, în ultima vreme, doar de marile cazuri de corupție servite de magistrații DNA, iar Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I. nu răspunde de circa 2 luni la memoriile sale, cetățeanul nedreptățit se plânge pe singura platformă rămasă la îndemână, Intrenetul. Batjocorit și abuzat de autoritățile statului, justițiabilul Nicolae Moldoveanu își varsă năduful pe rețelele de socializare, unde a postat documentul cu bucluc, comentând cu amărăciune :
“La Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 1 s-a inventat masina timpului se emit ordonante pentru luna decembrie 2018 si se fura dosare penale cu totul… .
In dosarul 2315/299/2018al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti dosar ce are ca obiect tergiversarea cercetarilor in dosarul penal ce are ca obiect primul incendiu provocat cu intentie la imobilul din str Grigore Cobalcescu, dupa ce instanta a solicitat parchetului in repetate randuri dosarul de urmarire penala , parchetul raspunde ca nu mai are acest dosar! Va rog sa observati si neglijenta cu care este redactat acest raspuns din 20 februarie 2018 in care se face referire la o ordonanta din 18 DECEMBRIE 2018 este clar ca vorbim de un adevarat triunghi al Bermudelor la acest parchet de unde dosarele dispar intr o MASINA A TIMPULUI!”
Abuz și intimidare
De-a lungul timpului, Nicolae Moldoveanu a solicitat, în repetate rânduri, să fie audiat, a încercat să administreze probe, să propună și să audieze martori, să studieze dosarul de urmărire penal, dar cererile sale au rămas fără rezultat. Vă prezentăm un scurt fragment din memoriul înregistrat în data de 22.12.2017, la Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I. :
“ In ceeea ce priveste apartamentul pe care il detin in proprietate, va informez ca imobilul cu pricina a fost a fost obiectul a doua incendii consecutive, intr-o perioada de numai un an. De fiecare data, I.S.U. a constatat ca focul pus cu intentie. Vazand ca toate demersurile mele, legitime si legale, catre autoritatile romanesti nu au nici un success si ca anchetele lipsesc sau sunt tergiversate fara motiv, am incercat sa ma adresez ambasadei statului Israel la Bucuresti. Astfel, in 27.05.2013, m-am deplasat impreuna cu mama mea, Iancu Jeny, la sediul ambasadei, unde, in mod surprizantor, nu am fost supus controului antiterrorist, care trebuia facut de cei de la SRI. Mi s-au retinut documentele destinate exclusiv uzului ambasadei ( adrese si probe pe care doream sa le predau diplomatilor israelieni) si nu mi s-a dat voie sa ma adresez personalului ambasadei prin interfonul aflat la parterul imobilului. Personalul SRI folosit un limbaj neadecvat si lipsit de politete. Mai mult, documetele destinate uzului ambasadei au fost citite , rasfoite si comentate in mod suburban de catre personalul SRI. Va reamintesc faptul ca eu sunt si cetatean israelian.
In final, angajatii SRI care probabil au ca misiune paza externa a ambasadei Israel la Bucuresti, ne-au interzis accesul in reprezentanta, cu toate ca intruneam conditile legale (detineam un pasaport israelian valabil si unul emis de autoriatile romane) si nu aveam asupra mea nimic care sa puna in pericol ambasada sau personalul acesteia. Dupa ce am parasit perimetrul ambasadei personalul SRI ne-a urmarit pana in statia de autobuz cu scopul vadit de intimidare.”
Memoriul înaintat comisiei la sfârșitul anului trecut a rămas, bineînțeles, fără răspuns.
Acest articol a fost preluat si de ziarul Cotidianul
Eduard Ovidiu Ohanesian
Sectia 11 Politie Program Eliberare Buletine - DOWNLOAD
Jason derulo songs list.
Sectia 4 Politie Bucuresti
ccb82a64f7 Orar Sectia 12 Politie Acte de identitate si pasapoarte (Eliberari acte)program de lucruEliberari acte de identitate. LUNI - JOI 1. VINERI 1. Biroul de Evidenta a Persoanelor nr. Incinta Sectiei de Politie Nr. Sector 3 Bucuresti - Calea Vitan nr. Primiri acte carti de identitate. LUNI- JOI . Program Sectia 11 Politie Bucuresti Buletine. Sector 3 Bucuresti - Str. Nicolau Stefan nr. Primiri acte carti de identitate.Program functionare Sectia 12 Politie Biroul evidenta populatiei.Program lucru eliberari buletine filiasi, . Se modific programul la buletine 26 iunie 2011, 11:37 de adevarul Devino fan Adaug aceast persoan n comunitatea ta i fii la curent cu activitatea sa din site. Nr telefon eliberari buletine urziceni in judetul Ialomita, . judetul Gorj, informatii, adresa si telefon contact.Incinta Sectiei de Politie Nr. 11 Sector 3 Bucuresti - Calea Vitan nr.43, tel/fax.021.327.20.50. Primiri/eliberari acte carti de . www.dgepmb.ro. Prima zi de aplicare a Legii lui Dragnea privind eliminarea taxelor . 1 feb. 2017 . De astzi, cetenii romni pot obine cazierul judiciar fr s plteasc .str. Sos. Fabrica de Glucoz, nr. 7 20331 Bucureti, sector 2. ifspcepyahoo.com.Stie cineva ce program are Politia Focsani la schimbarea actelor de identitate? . Joi 08.30 11.00 (eliberare acte identitate) 13.30 18.30 (primiri documente pentru acte de identitate) Serviciul Public Comunitar pentru Evidenta Persoanelor nu mai are sediul la Politie, ci s-a mutat de anul trecut la etajul al 2-lea al cladirii de pe strada Cuza VodaSectia 19 Politie, Bucuresti. 155 de aprecieri.Bucuresti: Ancheta interna la Sectia 11 de Politie, dupa ce un politist i-a facut semne obscene unui cetateanprogram lucru eliberari buletine bucuresti sectia 11, informatii, adresa si telefon contact.Politia Municipiului Bucuresti, sectia nr. 11 Calea Vitan, nr. 43 Politia Municipiului Bucuresti, sectia nr. 12 Str. Prof. St. S. Nicolau, nr. 2 . Politia Municipiului Bucuresti, Sectia nr. 25 pentru transport urban Calea Serban Voda, nr. 164-168 Serviciul Politie Furturi Auto-Moto pentru sectoarele 1, 2, 3. sos. Mihai Bravu nr. 137, Bucuresti .Program extins de instructaj. Vino si testeaza noua gama Hyundai. Pregatire profesionala. Cutie automata. Noutati pentru categoria D. Informatii examen teoretic. . Sectia 1 Politie, pentru cetatenii domiciliati sau cu resedinta in sect. 1; Sectia 8 Politie, . dovada platii taxei de eliberare a certificatului, in valoare de 10 RON; e) .Toate sectiile de Politie din Bucuresti, sectia 1-26, precum si birourile de accidentari usoare din sector 1,2,3,4,5,6.Download Program Pasapoarte Sectia 11. 4/25/2017 0 Comments Program Pasapoarte Sectia 11 Politie. Orarul de lucru al birourilor de perfectare a pa. Ministrul Pavel Filip a accentuat c. Astfel, . Program lucru eliberari buletine bucuresti sectia 19, informatii, adresa si telefon contact. PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL.14-07-2008 Asta daca are viza de flotant in Bucuresti. Sau trebuie sa se duca la sectia din localitate si sa il ia de acolo? Mersi. nu, nu se poate. de ce, ramane un mister ca si-asa e .Contacteaz-ne. POLIIA BUCURETI SECIA 4, Sector 1, BUCURETI . Informaii de contact, telefon, adres .Sectia Nr.str. Sos. Fabrica de Glucoz, nr. 7 20331 Bucureti, sector 2. ifspcepyahoo.com.Program cazier sectia 11 politie. . SECTIA 9 POLITIE Sediu: Sos. 290 Telefon: 021 / 255.24.33 SEF SECTIE - Subcomisar de politie PENU MARIAN-LE0NTIN. Evenimente raportate . Acte necesare Cazier judiciar * Certificatele de cazier judiciar se pot elibera in regim.Sectia 19 Politie, Bucuresti. 155 de aprecieri.Sectia 19 Politie Adresa: Strada Amurgului 17, Bucureti, Romnia. Program Sectia 19 Politie.Astfel, in municipiul Bucuresti, la unitatile de politie subordonate Politiei Capitalei, certificatele de cazier judiciar se elibereaza astfel:12-07-2016 Program Pasapoarte Craiova Pentru depuneri cereri GHISEUL nr. 2 & GHISEIUL nr. 3: Luni - 8.30 - 16.30 Marti: 8.30 - 18.30 Miercuri: 8.30 - 16.30. Politia Bucuresti, Sectia de Politie nr. 4, Evidenta populatiei - Eliberari acte, Bucuresti, Bucuresti, politie, utilitare. 12, Evidenta Populatiei - Primiri Acte, Bucuresti, Bucuresti, Politia Bucuresti Brigada de Politie Rutiera, Restituiri permise de . Campurile obligatorii sunt marcate cu *.18-12-2011 Agentii sectiei 11 POLITIE din capitala !! revoltati ca i-am deranjat la ora 07:00 AM sa depun o plangere m-au dat afara cu forta din sectie !!Program extins de instructaj. Vino si testeaza noua gama Hyundai. Pregatire profesionala. Cutie automata. Noutati pentru categoria D. Informatii examen teoretic. . Sectia 1 Politie, pentru cetatenii domiciliati sau cu resedinta in sect. 1; Sectia 8 Politie, . dovada platii taxei de eliberare a certificatului, in valoare de 10 RON; e) .Sectia 19 Politie, Bucuresti. 155 de aprecieri.Program eliberare caziere. Cazierele se elibereaz zilnic (de luni pn joi) ntre orele 08:00 - 11:00, respectiv 14:00 15:00 de la sediul Inspectoratul de Politie Judetean Tulcea Documentele necesare: cartea de identitate, timbru fiscal de 2 lei; tax de 10 lei (care trebuie pltit la Administraia Financiar de pe str. Babadag din mun. .Stiri despre orar eliberari buletine, cele mai importante stiri ale zilei si revista presei, orar eliberari buletine in presa de astazi, colectia stirilor din ziarele de astazi. Rovinieta Online Asigurare RCA. Inregistrare Recuperare Parola . Astazi Anunturi Presa Stiri Curs Valutar Carti Horoscop Bancuri Revista Presei .Download Program Pasapoarte Sectia 11. 4/25/2017 0 Comments Program Pasapoarte Sectia 11 Politie. Orarul de lucru al birourilor de perfectare a pa. Ministrul Pavel Filip a accentuat c. Astfel, . Program lucru eliberari buletine bucuresti sectia 19, informatii, adresa si telefon contact. PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL.Primiri-eliberari acte de identitate, ajutor financiar la constituirea familiei . LUNI, MARTI, . * Biroul de Evidenta a Persoanelor nr. 2 cu sediul in incinta Sectiei de Politie Nr. 11 Sector 3 Bucuresti - Calea Vitan nr.43, tel.021.327.20.50. Primiri acte carti de identitate. . Program Birou casatorii . LUNI,MARTI,MIERCURI,JOI 09:00-16:00. VINERI .